Amintiri din... alte vremuri II !

Am fost la teatru azi, în club A! Arka lui Noe a prestat "Dumnezeul de a doua zi"! Am râs la piesa asta încât la un moment dat mi-am vărsat până şi berea. Moment bun pentru actor de a face o improvizaţie, într-un moment în care ne recita din minunata discografie a lui ...sincer să fiu nuş ce manea cânta el...că mie nu-mi place tipu' ăla de manele.
Cumva piesa asta mi-a adus aminte de satul bunicilor mei, şi subit au început să mă inunde gândurile: "Ce-o să fie frate peste douăji de ani dacă acum e aşa!? ...Cum dracu' facem să readucem vechile obiceiuri!?". Simplu...nu mai putem!
Hai s-o luăm aşa!
Fiind băiet, păduri cutreieram! - adevărat
Şi mă culcam ades lângă izvor! - nu era chiar izvor, unii îl numesc şanţ! şi nu mă culcam acolo, ci până acolo ajungeam mort de beat!
Nu avea cum să fie altfel! Te duceai la bunici de drag, ştiind că acolo ai să-ţi găseşti o grămadă de prieteni, care te aşteaptă cu braţele deschise! Am practicat sportu' asta timp de foarte mulţi ani, dar dintr-o dată ceva nu mai merge...
Şi-acum îmi amintesc programul de zi cu zi! Mă trezeam dimineaţa pe la zece, mâncam bine la prânz că ştiam ce mă aşteaptă şi pe la doişpe jumate mă întâlneam cu prietenii să mergem să ne scăldăm în Ialomiţa! Eram nişte draci de copchii ce n-aveau niciun stres, ne durea undeva de ce se întâmplă în lume! Singurele lucruri care ne întristau pe vremea aia: vremea urâtă şi la câteva zile după, apa murdară plină de pomi, animale moarte şi sticle!
Pe la cinci plecam grăbiţi acasă, să băgăm la ghiozdan, că dacă nu erai la şase pe terenu' de fotbal cu greu mai prindeai loc într-o echipă! Fiind o flegmă de om, jucam cu ăia mari, nu că aş fi fost eu vreo vedetă, ci pentru că aveau nevoie de portari! Cu timpu' am început şi eu să mai mişc ceva şi vedeam cum locul mi-e luat de altu' în poartă...eram bucuros, evoluam!
Se făcea nouă seara şi deja toţi erau vlăguiţi! Plecam iar grăbiţi către casele noastre să mâncăm ceva că, evident, la zece trebuia să ne întâlnim să ne petrecem seara împreună! După ora zece se întâmplau cele mai tâmpite chestii, cele mai tari cuceriri şi cele mai ale dracu' bătăi! Dădeau meltenii ăia un pumn şi cădeau trei d-ăştia ca noi, de la oraş! Am eu o vorbă de fiecare dată când cineva aduce vorba de disputele dintre ţărani şi restu':"Dă-l în gâtu mă-sii de ţăran, ăsta a tras toată viaţa la sapă, a ridicat tone de găleţi, eu ce dracu am făcut, am ridicat maxim o bere la 2,5 l şi-am frecat-o de i-au sărit capacele! Îmi dă ăsta o ştachie de ajung să-mi cunosc 5 generaţii din urmă!"
Şi uite aşa treceau, fără să-mi dau seama, cele mai frumoase momente din viaţa mea! Eram în stare să inventăm tot felul de poveşti să ne facem serile mai interesante! O vară întreagă am crezut că avem un spiriduş aproape de noi, ca până la urmă să descoperim că era doar o pasăre care "respira greu": "Îl ştii mă pe spiriduşu' ăla care respira greu!? Era pasăre băăăăăă!"
Cât era satu' ăla de mare, era imposibil să nu găseşti din trei în trei case, la poartă, un cârd de flăcăi gata să cucerească inima vreunei fete! Ştiţi cum ies ăştia cu maşina, să dea o tură prin oraş!? Ceva de genu' eram şi noi, numa' că nu avea maşină şi nici zmeii zmeilor nu eram. Şi n-avea cum să nu stai măcar 10 minute într-un loc...eram mulţi şi totuşi era imposibil să nu ne cunoaştem. Plecam fiecare la casa lui pe la două, trei, patru cu gându' că a doua zi avea să ne întâlnim iar pe malu' Ialomiţei sau cine ştie, poate făceam o expediţie până la Fundata(un lac).
Şi-a mers treaba mulţi ani de atunci...acum însă absolut nimic nu e la fel! Şi toate lumea spune: "Aberezi mă, că şi acum sunt aceleaşi obiceiuri!" Nu e aşa fraţilor, am testat pe pielea mea înainte de Revelion!
Eram foarte bucuros că mi-am făcut în sfârşit timp să-i văd şi eu pe bunici, că o să văd o grămadă de prieteni din sat şi că o să îmi fac timp să retrăiesc clipele trecute! Canci! Bunicii i-am simţit aşa cum i-am lăsat, obosiţi şi trecuţi, pregătiţi oricând să înfrunte moartea cu zâmbetul pe buze! Prietenii...aici e o bubă mare! Nu numai că cei de la oraş nu mai vin la ţară, problema problematică e că până şi ăia de-au supt de la ţâţa vacii au plecat fie în Bucale pă şantier, fie pân nuş ce ţară străină să culeagă fragi şi mu(i)re. E aşa de pustiu satu' ăla încât singuru' loc mai plin de viaţă îl reprezintă cârciuma unde nu cu mulţi ani în urmă îmi beam minţile repetat! Acolo mai dai de câte un rătăcit ca mine care speră că până va închide ăla coşmelia să-l găsească pe unu' cu care să bea şi să se ducă fericit acasă! Singurele lucruri care au rămas la fel sunt peisajele alea care te fac să tresari, te fac să-ţi dai seama că ele te-au crescut şi că ele au avut grijă de tine de fiecare dată când făceai o tâmpenie!
Se schimbă lumea, da nici chiar aşa! Şi acum îmi vine în minte un citat al cuiva de prin lista mea de mess: "Opriţi Pământul...vreau să cobor!"