Din ciclul...mi-a luat tata permis!

Ceea ce am să vă povestesc acum are caracter strict secret şi chiar mi-aş dori să nu afle ai mei... nu de alta dar ar mai avea încă un motiv să-mi spună "Ţi-am spus noi!"

Bun! Să trecem la problema de fond!
Sâmbăta trecută mă întorceam de la fotbal, că doar şi-a revenit vremea, destul de grăbit şi destul de obosit! Se cuvenise să alerg în alea două ore destul de mult pentru că nu ieşisem "de la masă" decât de vreo două ori! Şi pentru necunoscători, să joci aproape două ore pe frig şi cu ceva afecţiuni pe la plămâni sau mai ştiu eu ce, nu e aşa uşor. (Iar am deviat de la subiect.)

Ajuns aproape de casă, tot ce trebuia să fac era să mai traversez câteva străzi şi să mai parcurg vreo 200 metri. Este minimul necesar pentru mine de a ajunge de-acasă până la un mijloc de transport în comun şi viceversa!
Şi atunci era la fel, ştiam drumul pe de rost şi pot să jur că-l fac şi cu ochii închişi, ştiu orice fel de mişcare ce mi-ar putea periclita călătoria!
Dar, sâmbătă nu a fost aşa! Forţele negative s-au adunat în juru-mi şi au început să chicotească lucruri naşpa...

La Maica Domnului e un semafor pe care, v-am spus, l-am ascultat de atâtea ori... aşa cum o făcusem şi de data asta! La culoare roşie, stai şi-aştepţi să se facă verde... nu te grăbeşti pentru că după ce trec cei din direcţia înainte cu maşinile au prioritate cei care vin dinspre Secţia 7... Zis şi făcut!

Culoarea verde a semaforului pentru pietoni m-a determinat şi pe mine să trec strada, aşa cum îmi amintesc de fiecare dată să fac! Mi-am luat până şi cele 5 secunde marjă de eroare , secunde în care se mai trezeşte vreun rătăcit cu cine ştie ce maşină să treacă!

Şi aici vine problema problematică! Pe la jumătatea trecerii mă trezesc pe o capotă! Sincer să fiu, nu mi-am dat seama de nimic în momentul ăla şi preţ de câteva secunde stăteam şi încercam să înţeleg de ce sunt pe capota unui idiot când culoarea semaforului e verde, şi nu pentru el!

M-am dat jos de pe capota cu pricina şi m-am dus la şofer... nu ştiu ce-aveam în gând atunci dar ştiu că nu eram nici foarte nervos! Tovarăşul avea maxim 20 de ani şi părea şi el foarte mişcat de fază, atât de mişcat încât rămăsese încremenit acolo, fără să facă ceva! I-am făcut semn să deschidă geamul... l-a deschis...dar până la jumate...probabil se aştepta la nişte repercursiuni din partea mea..

Când l-am văzut cât de şocat era, şi când m-am văzut pe mine că sunt întreg... i-am spus să fugă mai repede de acolo...n-avea rost să mai ajungem şi prin alte locuri ...mai ales că de Secţia 7 sunt plictisit...de cât i-am ajutat!

Partea şi mai proastă e că nu am prevestit faptul că o să mă doară partea unde am fost lovit peste ceva timp, după ce a trecut şocul! Aşa că de ceva zile stau cu o durere-n cotu' drept... cu o durere de şold şi cu ceva coaste avariate! N-am nici cel mai mic gând să mă duc la doctor, aşa că o să las organismul să-şi facă treaba!

Cât despre tovarăş, merita o bătaie...s-o povestească şi la nepoţi!

Oare!?

Nu mai e mult şi mă aşteaptă un examen pe care sper să-l trec cu brio... dacă stau să mă gândesc bine mai e fix o săptămână. Partea interesantă e că acest examen nu se mai desfăşoară în băncile facultăţii ci e ceva mult mai complex, cel puţin aşa lasă de dorit!

E un concurs care poate să-mi dovedească multe! Şi care poate să-mi aducă şi o sursă de venit, nu prea consistentă că deh...bugetarii ăştia la început n-o duc bine... dar cine ştie...poate cu timpul o să văd şi eu o schimbare.

În primul rând poate să-mi dovedească dacă sunt pregătit să profesez ceea ce am tot studiat 3 ani la rând, şi ceva... parcă şi văd o pancardă la intrare "Welcome to real life motherfather!".

În al doilea rând poate să-mi dovedească încă o dată, de parcă ar mai fi nevoie, cât de "greu" te poţi integra în sistem, şi cât de uşor sunt alţii integraţi! O spun într-un mod mai plăcut pentru că m-am săturat să aud tot felul de termeni care-mi zgârie urechile de fiecare dată când îi întâlnesc.

În al treilea rând, ar trebui să mă facă să vreau să învăţ, pentru ca nu mai e un examen simplu de la facultate...şi totuşi lenevesc....lenevesc...lenevesc!

Toate la timpul lor!
Vă ţin la curent, oricum! Şi ca să fac o glumă proastă...vă ţin chiar la 220v!

Am răspunsurile... mai am nevoie doar de întrebările potrivite!

Se întâmplă deseori să ştiu răspunsurile fără să fiu nevoit să mai întreb... dar poate că de cele mai multe ori întrebările sunt cele care trebuie să vină după ce realizăm anumite aspecte ... de orice natură! Consider că o întrebare bine pusă face cât douăzeci de răspunsuri vagi şi incoerente...

Aşa sunt şi eu, am probabil multe răspunsuri însă nu am niciodată întrebările bune! Şi cu cât vreau mai mult să găsesc întrebările potrivite...cu atât mai mult mă năpădesc răspunsurile...! E ciudat cum de la o întrebare poţi ajunge sa compui un almanah de răspunsuri... iar de la un răspuns te poţi raporta decât la întrebarea cu pricina!

Spunea cineva, cândva, undeva... "Sunt un visător...dar măcar nu-s singurul!"

Acum un an!

Istorioara asta se întâmpla fix anul trecut, pe 14 februarie! Puţin mai cald ca azi... ieşisem şi eu cu nişte prieteni să ne plimbăm...că deh, prietene n-aveam şi nici nu ne ardea s-avem! Aşa că ne-am hotărât să vedem cam ce înseamnă ziua asta pentru alţii, pentru noi fiind o altă zi din viaţa de burlaci! Fără să identificăm ceva important care să desluşească misterul acestei zile a îndrăgostiţilor ne îndreptam fiecare către casa lui....

Şi la metrou la Universitate, ce să vezi!? Nişte oameni cu pancarde pe care scria "Free Hugs"...şi când zic oameni spun tineri... până-n 20 de ani! Am încercat să-i ignor deşi mă cam mânca aşa să-i întreb de ce fac asta! N-am mai rezistat atunci când am observat o tipă ce avea o foaie pe care scria "Free Kisses"! Era drăguţă aşa că am zis că nu am ce pierde! Şi aşa a fost! M-am dus la ea şi i-am zis "Free kisses zici!? Uite vreau şi eu vreo două, dacă se poate!" Ea, foarte surprinsă " Să ştii că eu dau săruturi gratis, şi nu pupici pe buze, dacă asta crezi!"

M-am uitat la ea, m-am uitat la cei din jur..şi mi-am zis în gând..."Ei, ce dracu, ce-are să se întâmple... o sărut şi asta e, plus că e şi drăguţă!"

Şi spre suprinderea mea şi a ei cred...ne-am sărutat! A fost destul de tare, ce pot să zic!

Dar după aia mi-am văzut de drum...

Amintiri din epoca de aur!

Inspirat de postul anterior... m-am gândit să vă arăt cam ce făceam eu şi colegii mei de clasă printr-a unşpea! Educaţia asta antreprenorială îţi dă aripi...sau mă rog, scoate ce-ai mai bun în tine! Nu ştiu cât de bine ne-a ieşit dar a meritat pentru cât am râs şi cât ne-am distrat ziua aia...
Chiar dacă apar doar eu...mai tânăr şi mai efervescent... mulţumiri speciale merg spre Neacşu, Moca, Gliga şi Niţă care au stat în spatele "capodoperei"!

Enjoy..sau nu!

Genial! :))

"Şi tu te caci pe manele!?" preluat de pe cocalari.com care la rândul lor au preluat direct de la sursa.... www.brainonbrain.wordpress.com!

Trebuie să recunosc că e genial clipu'! Dar să nu mai stăm la discuţii, enjoy!
Apropo...pentru site-urile menţionate mai sus... aştept o ciungă de la voi... !

La vita e bella!

În traducere liberă, viaţa e frumoasă! Şi aşa e .... pentru că e unică şi scurtă...şi trebuie trăită fără niciun regret!

Cel mai relaxant lucru pentru mine e sa mă arunc în apă de la înălţimi destul de mari. Iubesc asta! Mă face să simt că trăiesc cu adevărat... mă umple de adrenalină şi-mi dă un sentiment de împlinire!
Ador atunci când plonjez în aer şi mă simt atât de liber...atât de uşor şi atât de sus! Iar drumul până la apă e fantastic...îmi vin în minte doar lucruri plăcute! Contactul cu apa e ca o eliberare şi totodată înseamnă terminarea sentimentului de plutire!

Aici intervine elementul după care pur şi simplu sunt înnebunit..apa! Mi-aş petrece 24 de ore înotând... scufundându-mă şi simţind că nu mai am aer să zvâcnesc până la suprafaţă...cerşind o porţie de aer curat...!

Sunt multe lucruri frumoase în viaţă... care cu siguranţă le întrec pe cele urâte!