După cum vă spuneam cu câteva posturi în urmă, fusesem oprit săptămânile trecute de un inspector, în faţa secţiei 7, pentru un nene care habar n+avea să scrie dar în schimb se droga, fura şi recunoştea cu lux de amănunte!
Dacă atunci era Tzughy ca martor, acum nu mai e nimeni, doar inspectorul Vlad, aşa că dacă există vreun dubiu asupra celor relatate aici vă dau numărul lui şi-l sunaţi!
Ca şi data trecută, mergeam în treburile mele şi evident treceam pe lângă Secţia 7! Când observ un alt individ că se îndreaptă spre mine! Se legitimează şi mă roagă frumos să intru în secţie pentru "maxim" 10 minute... Îi explic faptul că am mai făcut asta, că mă grăbesc...omu' era pe treaba lui, n-aveam cum să mp mai urnesc...
Îmi spune el despre ce e vorba în timp ce urcam scările, că pe la Obor i s-a furat un lănţişor(nu lănţic) unei femei, femeie care a venit să facă o sesizare şi în urma vizionării pozelor răufăcătorilor din zonă l-a identificat pe individ şi că eu o să fiu doar martor în ceea ce priveşte recunoaşterea acestuia!
Când intru în cameră, nici nu-mi arunc ochii prea mult şi văd pe ecranul monitorului o poză cu un fost coleg de-al meu de generală!
Exclam: Îl ştiu p-ăsta, mi-a fost coleg!
Inspectorul: Ăsta e individul recunoscut de doamna! Ştii pe unde stă!?
Eu: Ca locaţie da, dar adresa nu o ştiu cu exactitate! Ştiu doar că-l cheamă.....!
Inspectorul: Eşti prieten cu el!?
Eu: Nu! Mi-a fost doar coleg, nu am mai avut treabă cu el de mult, mai ales că ştiam că e un drogat!
Inspectorul: L-ai mai văzut în ultima vreme!?
Eu(gânditor): Acum două, trei zile era pe la Obor, la metrou, cu o gaşcă de persoane dubioase! Nu l-am salutat pentru că mi se părea oricum destul de suspect!
Inspectorul: Poţi să aproximezi ora!?
Eu deja trecusem de la martor la un oarecare grad de supect: Asta nu mai ştiu să vă spun, probabil 5 (gândindu-mă că atunci mă întâlneam cu Ea)!
Inspectorul: Acum că-l cunoşti, sper să nu îl cauţi şi să-i spui să se ascundă!
Eu(indignat, carevasăzică sunt eu Superman şi recuperez genţi, dau declaraţii pentru cei ce nu ştiu a scrie şi o să acopăr eu un infractor, chiar el şi fost coleg de clasă!?) : Staţi liniştit, în cazul în care îl văd, vă contactez! Să-mi daţi numărul dumneavoastră!
Trece episodul ăsta cu recunoaşterea, termină cu victima, şi evident că toate astea n-au ţinut doar 10 minute! Pe lângă asta mai era şi declaraţia mea, nescrisă încă, ce avea să mai dureze vreo 20 de minute graţie unui tovarăş poliţist cu capul prin alte părţi!
Am plecat din secţie cu strângeri de mână şi oarecum trist pentru faptul că un fost coleg a ajuns să facă astfel de gesturi, şi se pare că e şi recidivist! Îl ştiam pe fraier că face chestii dubioase dar nu l-am considerat niciodată periculos, de-acum să mă feresc...
Ajuns pe la metrou chiar mă gândeam că dacă-l zăresc pe-acolo îl sun imediat pe inspector, poate poate primesc şi eu o medalie pentru "best citizen of the year"! Nu era, dar nici că-mi pare bine sau rău...
Am făcut şi o legătură gândindu-mă de ce doar pe mine mă găsesc ăştia...am scris eu postul ăla cu Secţia 7 e gay şi cred că oamenii m-au luat la ochi! În fine, pace şi prietenie să fie şi cât mai puţine tâlhării!
miercuri, 2 septembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu